Planificarea reactiva. Compania ta se confrunta cu aceasta problema?

Stim insa cum sa marim toate acele dimensiuni pe care, dimpotriva, ar trebui sa incercam sa le micsoram. Atunci cand un rezultat nu este cel dorit sau cand un anumit aspect nu este indeplinit, apare situatia de criza.

Situatia de criza naste conditii de stres. La randul lor, acestea duc la planificarea reactiva prin care se incearca repararea unei situatii care nu ar fi trebuit sa existe deloc. In acel moment, planificarea reactiva nu ofera cele mai bune situatii, ci incarca si mai mult partea balantei care inclina spre dezastru.

Gandim, asadar, condusi de panica unui scenariu si mai rau decat cel in care ne aflam deja. Asa se face ca o sa marim volumul de munca, o sa implicam si mai multi salariati in problema cu care ne confruntam si o sa luam toate deciziile in incercarea de a recupera si de a reorganiza o situatie care, in fond, ne-a luat pe nepregatite.

Lipsa organizarii este astfel cea care va duce, la un moment dat, la planificarea intarziata. Iar o planificare intarziata nu va avea niciodata elementele firesti si productive, tocmai pentru ca este o gestionare nereusita a unei situatii de criza.

E ca si cum am incepe sa aducem in lupta trupe noi fara sa avem un scop precis, fara sa avem o strategie anume, dar urland cat ne tin plamanii: "La atac! La atac!". Sub spaima unei dezorganizari vizibile si a unei frici transmise inevitabil de conducator, au fost pierdute cele mai multe batalii.

Asa ca o planificare trebuie facuta intotdeauna pornind de la un scop precis. Vom sti exact care sunt obiectivele minore pe langa cel major si vom organiza totul fara sa asteptam ca o situatie sa rastoarne lucrurile care pareau sa functioneze de la sine, dar care erau lasate, in fapt, in voia lor.