Facebook e o casa cu portile deschise. De acord?

Iar pe Facebook, in buna traditie a modului in care spargem orice bariere care limitau distantele interpersonale in tineretile de mult apuse si fara tehnologie, exista la un moment dat aceasta optiune de Poke.

In loc de salut, ne-am limitat astfel la a inghionti pe cineva in mediul virtual. Ca si cum, in lumea reala, cand cunosti pentru prima data o persoana, il pocnesti in loc sa-l saluti.

La astfel de poke-uri n-am raspuns niciodata. Mi se pare, mai mult sau mai putin, echivalent cu un limbaj folosit de primate. Daca le observati, uneori iau un bat si inghiontesc un obiect sau o alta surata pentru a verifica daca aceasta mai respira.

Facebook schimba multe lucruri la modul in care interactionam cu ceilalti. Dar unele reguli sunt incalcate, pana la urma, nu fiindca site-ul iti pune la dispozitie niste moduri de comunicare facila, ci fiindca persoana in cauza alege sa le incalce.

Imi imaginez, sincer, o fereastra deschisa prin fata careia orice trecator considera ca are tot dreptul sa arunce o privire inauntru, sa te intrebe de sanatate, sa-ti arunce eventual peste pervaz si un ziar pe care tu nu l-ai cerut si mai apoi sa te traga de maneca fiindca tu iti vezi de ale tale si nu ii raspunzi. Intr-un final, sa iti dea un "poke".

Toate aceste lucruri sunt puse insa in balanta cu ceea ce alegem sa impartasim cu ceilalti. Veti vedea ca o persoana care alege sa isi faca publice toate informatiile va fi considerata de ceilalti mult mai usor de abordat.

Facebook a devenit un exemplu viu al principiului "mi casa es su casa". Intru in ograda ta fiindca ai lasat-o cu portile deschise si culeg de-acolo tot ce vreau: poze, muzica, informatii. Mai departe, fiindca nu mi-ai spus ca n-am voie, le iau cu mine si le duc prin alte "curti".

E bine, e rau? Ne deranjeaza ca distantele interpersonale se considera din start inexistente?