Cum m-am certat cu prezentul si cum ne-am impacat

M-am certat rau cu prezentul dupa ce am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai mult la ce n-am facut in trecut si la ce as fi putut sa fac mai bine, la cum as putea sa mai indrept acum ceva si la cate de multe nu am facut si as fi putut sa fac.

Asta e o atitudine care chiar te face sa nu mai vrei nimic dimineata in afara de-o tigara si-o cafea si cred ca ati trecut cu totii prin asta. Si-am procedat asa, gandind din ce in ce mai gresit fiindca, asa cum bine s-au pus de acord psihologii, mi-am dezvoltat si eu, ca toti oamenii care cad ocazional in oala cu melancolie, convingerea ca in prezent nu sunt unde trebuie sa fiu sau unde as vrea, iar asta numai din cauza unor experiente din trecute.

Adevarul e insa ca nu e nimic in neregula cu momentul prezent, e fix momentul in care trebuie sa fim pentru a merge mai departe catre ce ne dorim. Si fix pe momentul asta nu mai dadeam doi bani, intre trezitul fara chef dimineata si mers la culcare tarziu, cu aceeasi senzatie acuta de nemultumire fata de clipa de fata.

Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca numai in prezent imi pot schita singur fericirea si ca pot trai dupa bunul plac fara sa ma mai ghidez dupa repere eronate din trecut sau dupa lucruri din viitor pe care nu le pot controla fiindca momentan nu exista.

Fericirea nu ma astepta peste un an, doi, cand imi voi fi atins eu obiectivele pe care mi le-am scris cu grija in agenda la inceput de an. Asa ca am intors totul la 180 de grade si-am lasat deoparte trecutul si viitorul.

Si, pana acum, prezentul arata destul de bine: mai plin, mai frumos si mai senin. Asta fiindca habar n-am daca viata mea o sa arate cum imi imaginez eu acum ca as vrea sa fie peste 10 ani. Poate o sa fie, poate nu. Dar momentan prezentul e mult mai frumos cand il traiesc fix in fiecare secunda in care se intampla.