Ce ma enerveaza zilele acestea...

"Tinerii de azi nu stiu ce vor si nu se cunosc". Asta a fost prima fraza pe care am auzit-o in aceasta dimineata. Fac parte din aceasta categorie si n-am putut sa nu ma gandesc ca, intr-adevar, in general, aceasta afirmatie se potriveste tinerilor din ziua de azi.

Cred ca uitam sa invatam cum sa ne cunoastem pe noi si cum sa trecem prin fiecare etapa a vietii respectand-o pentru ceea ce este. Scolile au ajuns sa ni se para o povara, fapt care se reflecta nu doar intr-un abandon in crestere, ci si in numarul mare al celor care nu reusesc sa-si mai ia examenele de capacitate.

Cat la suta e vina sistemului de invatamant si cat la suta e lipsa de responsabilitate a unor tineri care nu-si mai asuma propria educatie? Mai departe, in confruntarea brusca a noilor absolventi cu piata muncii, dezamagirile continua.

Vina e aruncata iarasi in carca sistemului, a angajatorilor care nu vor sa angajeze, a companiilor care par sa nu aiba nevoie de salariati. Nu exista directii clare, nu exista de multe ori alte diplome in afara de cea de absolvire (atunci cand exista) si nu exista competente dobandite prin parcurgerea unor cursuri in afara sistemului scolar.

Cerem prea mult ca si cum ni s-ar cuveni un loc de munca imediat dupa absolvire. De preferat, cu salariu cat mai mare si cu zero experienta. Este foarte greu, intr-adevar, sa ajungi pe piata muncii, fara experienta. Si este dezamagitor sa vezi ca unele studii nu te-au ajutat sa pornesti in directia in care, increzator, iti doreai sa mergi cand te-ai asezat prima data pe bancile facultatii.

Insa, mai departe, este responsabilitatea ta si numai a ta. Sa repari greselile pe care consideri ca le-ai facut in trecut in ce priveste traseul educational si profesional. Sa te intrebi ce vrei si sa identifici ce ai de facut mai departe. Sa nu ramai prins in cercul vicios al sistemului care "e de vina" pentru tot si pentru toate. Responsabilitatea pe care o avem pentru propria viata e uriasa si implica o cantitate de munca enorma, motiv pentru care e mult mai la indemana sa ridicam din umeri cand in fata portilor zapada a ajuns la doi metri. "E iarna, ce sa-i facem?!".

Sa nu asteptam, asadar, primavara ca sa ne curete drumurile. Sa ne deschidem singuri poteci noi in viata, chiar si in directiile in care nu se zareste pas de om pe zapada.