Politetea, aceasta pasare rara

Intamplarile, oamenii, experientele si, intr-un final, nenumaratele dezamagiri reusesc sa iti tabaceasca pielea suficient de mult incat sa pui mai multe intrebari, sa te decizi mai greu si sa acorzi sprijin doar atunci cand stii ca omul respectiv traieste in concordanta cu valorile pe care azi multi le mai poarta doar pe tricouri.

Iar politetea, aceasta pasare rara si pe cale de disparitie, nu pare sa mai poata fi salvata. Incepi sa ii duci dorul, sa o regasesti, autentica si in plina stralucire, numai in carti, sa citesti despre ea, sa auzi franturi si sa nu-ti vina sa crezi, sa vrei sa o atingi macar si sa nu dai de ea.

Fiindca e pasare maiastra si fiindca a devenit din valoare un bun pretios deoarece putini ii mai orchestreaza astazi notele atat de delicate. In rest, ia-o de unde nu-i. Intorci privirea in intersectii, o cauti oriunde ai merge, in speranta ascunsa ca totusi vei da peste ea.

Mergi (de cate ori?!) cu inima stransa la un ghiseu, speri (nu fara teama) ca nu te vei alege cu o injuratura de mama focului in atat de multe contexte, traversezi strada cu 99% sanse de reprosuri din partea soferilor intotdeauna pe fuga.

Politetea, ne place sau nu, a disparut si dispare odata cu oamenii care au stiut sa inteleaga ca face parte din educatie si care au cultivat-o la randul lor. Scorul pare sa fie insa in defavoarea lor, mediul social inregistrand progrese considerabile in detrimentul ei. Inca din scoala nu ai nicio sansa. Inveti sa raspunzi cu aceeasi moneda, inveti sa te conformezi unor reguli care la inceput nu-ti plac si despre care stii ca sunt gresite.

Apoi cresti si uiti. Politetea ar trebui predata in scoala, ca materie. Nu predata, ci invatata, insusita. Nu tocita pe de rost, ci inteleasa cu adevarat si dusa mai departe in lume.