Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Facebook Business sau cum sa te folosesti de social media pentru a-ti promova afacerea. Lectia nr.2

Tags: facebook, facebook ads, reclame, platforma, facebook business

Daca v-ati creat contul de business pe Facebook, sa vedem cum anume va puteti folosi de optiunile de promovare a reclamelor pe care platforma le are, in asa fel incat sa ajungeti la inima consumatorilor proprii si sa cresteti numarul de fani ai brandului.
1. Identificarea obiectivelor – Anterior initierii oricarei strategii de marketing, este esential sa stabiliti clar si concis ce anume doriti sa promovati – sa fie pagina companiei, evenimentele ei, aplicatiile, pagina web? – si care sunt targeturile pe care doriti sa le atingeti.  
Iata cateva exemple:
Constientizarea brandului: Tintiti catre un public cat mai larg cu o campanie publicitara ampla, dar bine targetata.
Stimulati vanzarile: Pregatiti cadoruri si oferte speciale si includeti-le in campania de pe Facebook pentru a atrage mai multi clienti in magazinul propriu.
Cresteti numarul de fani: Incurajati vizitatorii sa apese butonul „Imi place”, oferindu-le anumite beneficiii drept recompensa.
2. Stabilirea precisa a publicului targetat
Analizati profilul celor carora doriti sa va adresati, luandu-l mai degraba pe acesta drept criteriu de includere in publicul tinta, decat decat ceea ce ar putea fi interesati sa cumpere.
Puteti tinti in functie de:
Locatie, limba, educatie si loc de munca;
Varsta, sex, zi de nastere ori statutul social;
Likes&Interests: De exemplu, puteti face selectia utilizand cuvinte precum „excursii”, „drumetii” ori „rucsac”, in loc de „corturi” sau „rulote”;
Friends of Connections: Optiunea va ajuta sa-i includeti in publicul tinta si pe prietenii fanilor paginii de business, marind astfel impactul campaniei.
Connections: Optiunea permite diseminarea informatiilor legate de campanie catre toti cei conectati la profilul dumneavoastra de business.
3. Designul campaniei
Creati mai multe versiuni ale reclamelor si anunturilor, utilizand imagini diferite, dar pastrand linia principala a campaniei, pentru a realiza care dintre combinatii au un impact mai mare asupra publicului.
Iata cateva trucuri pentru a realiza reclame eficiente:
- Includeti in titlul campaniei numele companiei sau al paginii, o intrebare sau alte informatii cheie;
- Concepeti ideea principala a campaniei in asa fel incat sa implice o actiune si scoateti in evidenta beneficiile produselor sau serviciilor;
- Utilizati imagini simple, dar elocvente care sa se plieze atat pe titlul, cat si pe ideea generala a campaniei;
- Adresati-va unui public variat pentru a vedea care raspunde cel mai bine la campanie;
- Utilizati optiunea Ads Manager pentru a actualiza permanent reclamele cu imagini si sloganuri noi.
4. Realizarea bugetului
Stabiliti un buget care sa va permita sa atingeti obiectivele propuse si verificati cu regularitate performantele campaniei.
 CPC vs. CPM: CPC (cost-per-click) va permite sa specificati o anumita suma de bani pe care sunteti dispus sa o platiti de fiecare data cand un vizitator da click pe reclama, in vreme ce CPM (cost-per-impression) va permite sa specificati cat sunteti dispus sa platiti pentru 1.000 de vizualizari ale reclamei. Stabiliti, asadar, care dintre variante va este mai convenabila.  
Bugetul zilnic: Stabiliti suma exacta pe care sunteti dispus sa o cheltuiti zilnic – cand atingeti aceasta suma reclama dumneavoastra nu va mai aparea.
Preturile: Preturile se modifica destul de des, asa incat stabiliti o valoare pana in suma pe care sunteti dispus sa o cheltuiti sau peste ea si nu uitati sa o actualizati in functie de modificarile aparute in Ads Manager.
5. Evaluarea si imbunatatirea campaniei
Optiunea Ads Manager va ofera posibilitatea de a vizualiza rapoarte si date importante privind activitatea si impactul campaniei, asa incat consultati-le regulat pentru a imbunatati reclamele „din mers”, in functie de feedback.
- Obtineti informatii de baza in legatura cu reclamele postate, cum ar fi numarul de click-uri;
- Aflati date sintetice despre varsta, sexul ori locatia publicului tinta;
- Solicitati si analizati rapoarte din perioade diferite de timp pentru a vedea cum a evoluat campania.
Autor: Lacramioara Vidru


Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant


Newsletter zilnic GRATUIT

Comentarii 0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016