Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Daca vrei sa fii prosper in afaceri, investeste in tine

Tags: investitii, afaceri, productivitate, afacere secundara, relatii, idei noi, investeste in tine

Daca iti administrezi propria afacere, esti obisnuit sa faci investitii in fiecare zi. Investesti in publicitate, angajati, produse, website-uri si social media. Te-ai gandit insa ca poate nu investesti suficient in tine? Petrece doar 30 de minute pe zi investind in tine si vei observa diferenta pe termen lung.
Iata cum poti investi cat mai eficient in TINE:
 
1. Construieste-ti relatii puternice
Facebook, LinkedIn si Twitter sunt importante, insa relatiile personale autentice se creeaza prin comunicarea fata in fata sau cel putin prin telefon. Poti folosi platformele de socializare pentru a identifica persoanele interesate de produsele si serviciile tale, pe care sa le contactezi apoi telefonic sau prin email.
 
2. Fa ceva nebunesc
Nu ceva nebunes in ochii tai, ci ceva nebunesc in ochii celorlalti. Alege o sarcina/activitate pe care nimeni nu crede ca ai fi in stare sa o faci si demonstreaza contrariul. Daca vrei sa te deosebesti de ceilalti, va trebui sa faci lucruri pe care altii nu sunt dispusi sa le faca. Asuma-ti provocari, chiar daca acestea par nastrusnice. De exemplu, inscrie-te la niste cursuri noi, ofera-te voluntar, inscrie-te la maraton. Orice ai face, ai grija ca lucrul respectiv sa te scoata din zona ta de confort. Doar asa vei putea evolua, devenind mai puternic si mai sigur pe tine.
 
3. Dezvolta o afacere secundara
Este important sa ramai concentrat, dar sa iti largesti in acelasi timp orizonturile. Alege o activitate care te pasioneaza si gandeste-te cum ai putea sa profiti de pe urma acestei pasiuni. Ideea nu este sa te imbogatesti peste noapte, ci sa fii deschis la noi idei si oportunitati. Lasa-ti imaginatia sa zburde si nu te dai inapoi de la noi provocari. O afacere secundara care sa te si pasioneze iti poate crea o multitudine de noi posibilitati.
 
4. Fii cat mai productiv in prima parte a zilei
De cele mai multe ori, timpul petrecut inainte de a pleca la serviciu este irosit. Daca te vei hotari sa fii cat mai productiv in prima parte a zilei, vei ajunge la serviciu plin de energie si vei simti ca ai realizat deja multe din sarcinile zilnice. Te vei putea concentra astfel asupra altor aspecte importante pe care le amani de obicei din lipsa de timp. Cum poti realiza acest lucru? Fa-ti un plan si tine-te de el. Poate ca vrei sa faci exercitii fizice, sa scrii o carte, sa citesti anumite carti si niciodata nu ai timpul necesar. Incepe sa faci aceste lucruri dis de dimineata.
 
5. Ofera-ti cateva minute de meditatie
Ia o pauza de la probleme zilnice si relaxeaza-te. Opreste radio-ul, stinge televizorul, inchide computerul si laptop-ul. Iesi afara in aer liber, fa o plimbare si permite-ti sa te gandesti la alte lucruri. Chiar daca simti ca te plictisesti, da frau liber gandurilor tale si ai sa vezi ca ideile vor incepe sa curga. Daca nu iti oferi timp de meditatie si de relaxare, nu vei avea niciodata idei noi.
Autor: Adelina Moisan


Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 4 voturi.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant


Newsletter zilnic GRATUIT

Comentarii 0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016